Dintru inceput s-a supus Ernst David misterului, odată ce nu şi-a mărturisit adevăratul nume publicului iubitor de poezie.
A debutat in prea conservatoarea Austrie din anii cincizeci ai secolului XX, când funcţia de judecător nu putea să rimeze cu histrionica ocupaţie de scrib de poezii. Aşa că a ales pseudonimul Ernst David, care i-a devenit adevărata identitate.
Natura, echilibrul, armonia, căutarea drumului, iată spre ce s-a indreptat poetul: "neincetat/ vestesc mesteacăn mierlă şi şoarece/ legea cea mare" (neincetat).
Pentru a dobândi simplitate şi naturaleţe, omul trebuie să se supună unei goliri de sine, care este menită a suprima propriul Eu. Acest lucru nu se intâmplă ca un act de supunere in faţa atotputerniciei şi atotcunoaşterii lui Dumnezeu, ci pentru a simţi şi interioriza cu adevărat lumea exerioară in toate corelaţiile şi armonia ei: "Yen Hui se dezbără de muzica rituală/ depăşindu-şi nevoia de sunet/ se apropie de armonie" (Yen Hui) sau "aici nu este nici o contradicţie/ nici intre ureche şi sunet/ nici intre sunet şi armonie" (trepte III).
Departe de vanitosul egocentrism european se găseşte drumul ales: a simţi natura şi lumea până in profunzimea lor şi a le locui până la piele inseamnă a te identifica pe deplin cu ele, pentru a umple şi totodată a implini din nou fiinţa golită de Eu: "inlăuntrul golului/ mă intind/ necontenit răbdător treaz/ şi totuşi mă odihnesc/ adunat intr-unul singur" (trepte III).
David trăieşte şi scrie in spiritul principiilor filosofiei daoiste: "wu wei", inacţiunea, nu inseamnă, pur şi simplu, "a pune mâinile in sân", ci a fi, ca persoană, in consonanţă cu ritmurile naturale: "dacă se dezvoltă inacţiunea/ nu rămâne nimic nefăcut// dacă nu rămâne nimic nefăcut/ lucrează cerul şi pământul in mare armonie/ răsună linişte absolută// dacă se revarsă linişte absolută/ este stinsă amăgirea eulu
