Traducere din engleză de Marius Chivu, Humanitas, 2009

Despre cartea ultracunoscutului regizor Tim Burton, tradusă cu multă fantezie lingvistică de Marius Chivu, s-a scris foarte puţin de la apariţia sa pe piaţă şi, cu excepţia unui scurt text semnat de Mircea Toma în Academia Caţavencu, aproape numai pe bloguri. Cartea, ce-i drept, cu poemele ei stranii şi desenele şi mai stranii, are mari şanse să provoace nedumerirea cuiva neobişnuit cu tratarea neserioasă a temelor serioase.

Autor al câtorva filme-cult ale deceniilor trecute, precum Edward Mâini de Foarfecă, Batman revine, Charlie şi fabrica de ciocolată, Mireasa moartă sau recentul Sweeny Todd, bărbierul diabolic din Fleet Street, Tim Burton a impus prin creaţia sa cinematografică aproape un gen în sine, care presupune amestecul de tragic, grotesc, sadism, absurd, comic şi suav, pe fundalul unei atmosfere gotice fără vârstă.

Din universul burtonian, aflat la jumătatea drumului dintre coşmaresc şi ironic, vin şi personajele volumului de faţă, tot felul de copii ciudaţi, parţial umani, parţial altceva: maşină, obiect, aliment, gunoi, care poartă nume precum Chibrita, Zgâicioasa, Băiatul-stridie, Voodoţica, Gunoiela, Brânzelul, Puştiul-pată (în versiunea românească). Întâmplările sunt pe măsură: dl şi dna Smith fac un copil care se dovedeşte a fi un roboţel, iar părinţii se uită la el cu groază. Medicul presupune că tatăl lui real este un aparat, iar de aici o animozitate pe viaţă între cei doi părinţi: „Nu i-a iertat niciodată adulterul năprasnic:/ împreunarea sexuală/ c-un electro-casnic". „Fata cu mulţi ochi", în alt poem, „era chiar drăguţă/ (dar şi neomenească)". Băiatul-stridie, şi el respins de părinţi, sfârşeşte prin a fi mâncat de tatăl lui. Roy, „băiatul toxic", iubeşte amoniacul, clorura şi gazele de eşapament. Singura lui ieşire la aer curat îi provoacă mo