Nu cred în politicienii care fac pe mimozele – chiar dacă la un moment dat mi-au fost simpatici. Nu văd de ce aş face o excepţie pentru Cristi Diaconescu – deşi de vreo două ori, la Realitatea mi s-a greşit numele în contul lui, din cauză de Cristi. Pesedistul atipic Diaconescu, aşa cum era descris de toată lumea înainte de alegerile pentru preşedinţia PSD, a sfîrşit prin a deveni cît se poate de tipic, prin plecarea lui din partid, pe urmele unor „marginalizaţi” printre care se numără Michi Şpagă şi alţii.

La prima vedere exagerez cînd îl compar pe Diaconescu, personaj cît se poate de frecventabil, cu Michi Şpagă, dar dacă mai socotim, deosebirea nu e chiar aşa de mare, măcar în privinţa plecării din PSD. Ba chiar Michi iese mai bine în materie de motive personale ale plecării sale din partid decît Diaconescu. Michi a fost marginalizat pe bune în partid în ultimii ani, în vreme ce în Diaconescu PSD-ul a tot pompat. Nu că n-ar fi meritat să se pompeze în el, dar dacă el şi-a putut depune candidatura la preşedinţia PSD fără să se întrebe şi pesediştii şi cetăţenii oarecare cine o fi ăsta, meritul e precumpănitor al partidului, nu al lui Cristian Diaconescu.

Cînd s-a jucat în partid de-a candidatura, Diaconescu şi-a supraevaluat importanţa şi n-a înţeles (?) că dacă chiar vrea să cîştige atunci cînd în sfîrşit s-a decis să candideze, trebuie să intre la negocieri cu filialele. Atipic, atipic – dar nici chiar aşa. Cînd s-a văzut la congres abandonat de dragul lui Ponta care atunci cînd i s-a spus să candideze a procedat ca un pesedist cît se poate de tipic, chiar dacă mai tînăr, Diaconescu a dat pentru prima oară cu mucii în fasole, transformîndu-se brusc din adversar ritos al lui Geoană, în candidatul care nu numai că renunţă, dar îşi sfătuieşte susţinătorii să-l voteze pe Geoană. Iar după ce Geoană pierde, acest om care a candidat la preşedinţia PSD du