Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peştişorii de Ialomiţa

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

Nicio clipă n-am avut impresia că Liverpool s-ar teme de adversara sa. Oaspeţii au jucat dezinvolt, calmi şi siguri pe ei.

Joi seară în Ghencea fotbalul englez s-a prăvălit peste campioana noastră, anihilând-o. Unirea Urziceni, reprezentanta născută în vid a unei localităţi pastorale, a fost părăsită în pragul declinului de Dan Petrescu, cel care o meşterise din rezervele altora. Ca dovadă, startul defectuos din acest sezon, cu trei înfrângeri în numai o săptămână. Ce-i drept, în faţa unui monstru sacru ca Liverpool şi a unei veleitare cosmopolite ca CFR Cluj.

Jucătorii lui Liverpool sunt porecliţi „Cormoranii", aluzie la o pasăre lacomă ce se hrăneşte numai cu peşte. În cazul nostru, au dat iama în peştişorii de Ialomiţa pe care i-au torturat în două rânduri. La retur, oaspeţii au jucat dezinvolt, calmi şi siguri pe ei, reuşind să răstoarne convingător avansul creat de gazde care ne-aprinsese visele. Spornici, cu o apărare organizată meticulos şi un atac exploziv, englezii şi‑au tocat gospodăreşte un adversar depăşit în ciuda bunăvoinţei şi a efortului cinstit.

Nicio clipă n-am avut impresia că Liverpool s-ar teme de adversara sa. Senitătatea de jupân ajuns a lui Benitez, liniştea băncii sale de rezerve, luciditatea lui Reina, cavalerismul lui Gerrard, impetuozitatea lui Babel, lecţia însuşită a întregului ansamblu au vorbit clar despre destinul întâlnirii. Speranţa noastră, domnişoara Neringa, iubita lui Arlauskis, aflată în tribună în rol de talisman, avea să se destrame şi ea, portarul nostru fiind mai melancolic ca oricând. Antrenorul Levy pare ingenuu, adică neutru, calm şi la patru ace.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 34 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 34 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 16 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°