Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod Galben, potrivit căreia din această noapte, de la ora 03.00 şi până mâine seară, la ora 18,00, în Mehedinţi vor cădea precipitaţii însemnate cantitativ.
În intervalul 27 februarie, ora 03.00- 27 februarie, ora 18.00, în Banat, Crişana, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, cantităţile de precipitaţii vor depăşi, local, 20 l/mp, iar izolat peste 25-30 l/mp. În zonele montane, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare, îndeosebi la munte şi în partea de sud-vest a teritoriului.
Permanenţa în primării este obligatorie
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” a dispus deja instituirea permanenţei în primării şi pregătirea echipelor de intervenţii. De asemenea, pe perioada Codului Galben, autorităţile locale trebuie să menţină în stare de funcţionare legăturile şi mijloacele de înştiinţare, avertizare şi alarmare, să supravegheze permanent zonele de risc, să informeze populaţia, să pregătească spaţii de cazare şi hrănire a populaţiei, în cazul în care se impune evacuarea şi să raporteze evoluţia fenomenelor la Centrul Operaţional Judeţean din cadrul ISU Drobeta.