Plecarea lui Marian Sarbu din PSD subtiaza si mai mult imaginea unui partid si asa vai de capul lui. Nimeni nu percepe plecarea ultimilor doi membri, Cristian Diaconescu si Marian Sarbu, altfel decat ca o pierdere uriasa de imagine, de resurse.

Si Diaconescu si Sarbu erau recunoscuti, de la ultimul membru din PSD pana la presedintele tarii, drept cei mai buni oameni pe domeniile lor.

Mai mult de atat, si Diaconescu si Sarbu simbolizau mult mai mult decat niste tehnicieni excelenti. De altfel, ei au fost mereu priviti si considerati de toata lumea si niste membri de partid onesti, neoportunisti, care nu au avut la baza reusitelor lor niciodata jocurile politice si negocierile perfide de gasca de partid.

Astfel, ceea ce ramane in urma plecarilor celor doi este ideea ca in PSD au viata buna, o duc si se descurca bine personaje ca Marian Vanghelie, Radu Mazare, Adrian Nastase sau Miron Mitrea.

Cea mai stupida critica ce a fost lansata la adresa celor doi, din diverse colturi ale politicii, a fost aceea de a spune ca ei sunt doar niste profitori oportunisti, simpli traseisti care nu urmaresc decat sa se pricopseasca cu o functie in guvernul Boc sau in diplomatie. Nu cred ca aceasta idee are vreo baza din moment ce ambii fosti pesedisti au zece, respectiv 16 ani in spate in cadrul aceluiasi partid.

Responsabile pentru plecarea lui Diaconescu si a lui Sarbu trebuie sa fie mai degraba starea generala de haos din PSD, incertitudinile si jocurile de culise care par a continua si dupa alegerea lui Victor Ponta la fel de vartos si la aceleasi valori ca si pe vremea lui Geoana. Paradoxal, PSD pare un partid care nu e dispus la schimbare, indiferent de cat de profunde par a fi schimbarile la nivel de conducere din cadrul sau. Un partid incremenit in neschimbare.

Noua conducere a PSD incearca sa minimalizeze la