Cu ocazia Zilei de 1 Martie, mai mulţi elevi de la Liceul „Adam Muller Guttenbrunn” vor întinde o mână de ajutor viitorilor pacienţi de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean din Arad.
În cadrul proiectului „Mai aproape de aproapele”, elevii au confecţionat din materiale reciclabile mai multe obiecte decorative, inclusiv mărţişoare, pe care în cursul zilei de astăzi le vor vinde. Banii strânşi vor fi donaţi secţiei de Pediatrie, pentru o viitoare renovare.
Ore întregi de muncă
Elevii s-au apucat de confecţionat mărţişoare încă de la începutul săptămânii. „În fiecare zi, după orele de curs, elevii împreună cu profesorii coordonatori au rămas în atelierele de lucru şi au confecţionat sute de obiecte decorative. Începând de la felicitări de Dragobete, jucării şi până la mărţişoare, toate vor fi vândute începând de astăzi, în incinta instituţiei”, a declarat în această dimineaţă, Michael Szellner, directorul Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad.
În proiectul „Mai aproape de aproapele” sunt implicaţi elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din municipiu. Sub acest slogan, tinerii sub îndrumarea şi cu sprijinul direct al cadrelor didactice, şi-au folosit creativitatea şi şi-au dat frâu imaginaţiei, în scop umanitar.