Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşteanul care îşi face singur berea în casă

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

Bucureşteanul Laurenţiu Iancu, de 39 de ani, de profesie inginer, are în casă o fabrică de făcut bere din toamna lui 2009.

„Ideea mi-a venit în decembrie 2008, odată cu vizita unui prieten stabilit în Belgia. Mi-a povestit de un aparat pe care îl avea în casă cu ajutorul căruia producea bere. Pe loc mi-am dorit şi eu unul. Am testat mai multe echipamente din Belgia, Germania şi Marea Britanie pe care le-am cumpărat. Am ales un furnizor din Belgia pentru că este ţara cu 2.000 de tipuri de bere, dar şi unul din Marea Britanie“, povesteşte entuziasmat Laurenţiu.

Echipamentul de produs berea l-a costat 360 de lei, deşi se găsesc de importat unele şi cu echivalentul a 250 de lei, şi încă 65 – 68 de lei pe kiturile necesare obţinerii băuturii, care au diferite arome, de la cireşe şi zmeură, la berea neagră, care este cea mai tare.

Acum, Laurenţiu îşi face lunar între 9 şi 23 de litri de bere, în funcţie de reţeta ingredientului ales. Procedeul de producere al băuturii este simplu, iar secretul stă în tipul de kit pe care îl alegi. Prima etapă de fermentare a berii durează şapte zile, apoi conţinutul este tras în sticle, se adaugă zahărul, sticlele sunt capsate şi duse într-un loc răcoros pentru cinci zile, apoi urmează maturarea care durează minimum 14 zile.

„Pe piaţă există multe tipuri de ingredinete - kituri, iar acestea conţin extract de malţ, amestecat cu hamei şi ierburi aromate, iar reţetele originale vin de la producătorul belgian“, explică Laurenţiu.

Are mulţi prieteni

Bucureşteanul îşi încântă prietenii cu berea făcută de el în casă. Aceştia abia aşteaptă să guste din diferitele sortimente pe care le face Laurenţiu în casă.

„Este o bere ecologică, filtrată prin sedimentare naturală, iar multitudinea de arome o fac foarte bună. Preferata mea este berea cu aromă de zmeură, iar pe locul doi este cea neagră şi, deşi înai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°