Ana-Maria Stinghe este tânăra care coordonează proiectul „Discover Romania", lansat de o editură din Braşov, în urmă cu patru ani.
Ana-Maria Stinghe a avut dintotdeauna înclinaţii artistice. După absolvirea liceului, a dorit să devină studentă la Design, în Bucureşti. Ca să-şi continue studiile, tânăra a avut curajul să ceară o sponsorizare unei edituri din Braşov.
Aşa a ajuns să-şi schimbe planurile, să fie angajata firmei şi să aleagă o facultate din oraşul natal. La editura la care lucra, s-a născut în 2006 proiectul „Discover Romania", iar Ana-Maria Stinghe a devenit coordonatoarea lui.
Câţiva tineri ambiţioşi au reuşit să ne promoveze ţara, aşa cum programele guvernamentale, care au beneficiat de fonduri serioase, nu au reuşit. Braşovenii au „întruchipat" Romania în broşuri, albume şi pliante care descriu în amănunt obiective necunoscute de către cei mai mulţi turişti.
„Suntem numai cinci persoane care ne-am ocupat de acest proiect, însă am avut şi foarte mulţi colaboratori. Sunt oameni din toată ţara care ne-au ajutat şi fără ajutorul cărora nu am fi reuşit mare lucru.
Cei care au fost receptivi la demersul nostru, au ţinut permanent legătura cu noi şi ne-au trimis tot felul de materiale, extrem de valoroase", a spus Ana-Maria Stinghe.
Imaginile menite să descrie locurile de vis din ţară au devenit probă de foc pentru tinerii implicaţi în proiect. „Pentru că avem nevoie de fotografii mai deosebite ne-am cumpărat şi o motoparapantă şi am făcut poze din zbor", a mărturisit coordonatoarea proiectului.
„România", de pe cărţile de joc
Proiectul „Discover Romania" a crescut în decursul anilor. Suporturile informaţionale s-au diversificat şi s-au îmbogăţit. Datele acumulate au fost sortate pe categorii şi prezentate turiştilor în forme cât mai atrăgătoare şi uşor de accesat.
„Am pornit cu broşuri şi am continuat cu