Proprietarii de terenuri agricole şi deţinătorii de animale din sectorul 3 sunt aşteptaţi la Serviciul Fond Funciar şi Registrul Agricol, în vederea reactualizării datelor din registrul agricol, până la data de 1 martie, informează Agerpres. Reactualizarea datelor din registrul agricol trebuie realizată şi de persoanele care au dobândit recent calitatea de proprietar în urma vânzărilor, donaţiilor, succesiunilor sau care şi-au schimbat domiciliul.
În caz de neprezentare se va proceda la constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în art.20 alin. 1 din OG nr.28/2008, potrivit căreia acest fapt constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100-500 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice, cu amenda de la 300-1500 lei.