Asistenta, de la Maternitatea Bucur, a fost oficial inculpată pentru că, în noiembrie 2009, l-a uitat în incubator pe Alexandru, un bebeluş de câteva zile, cauzându-i arsuri grave pe faţă şi corp, până la os. Potrivit avocatei familiei copilului, Beatrice Comăniceanu, Emilia Baron va fi judecată pentru vătămare coporală gravă, după ce medicii au finalizat expertiza-medico legală pentru vătămările suferite de micuţ. Legiştii au constatat că acesta a avut nevoie de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, "existând şi posibilitatea unor noi intervenţii chirgicale, pe viitor, pentru refacere" a declarat avocata. "Familia va cere daune substanţiale când dosarul va ajunge în instanţă" a precizat Beatrice Comăniceanu. Asistenta s-a declarat nevinovată, spunând că de vină este sistemul medical, pentru că avea în grijă 27 de copii, iar incubatorul era vechi de 12 ani. Asistenta, de la Maternitatea Bucur, a fost oficial inculpată pentru că, în noiembrie 2009, l-a uitat în incubator pe Alexandru, un bebeluş de câteva zile, cauzându-i arsuri grave pe faţă şi corp, până la os. Potrivit avocatei familiei copilului, Beatrice Comăniceanu, Emilia Baron va fi judecată pentru vătămare coporală gravă, după ce medicii au finalizat expertiza-medico legală pentru vătămările suferite de micuţ. Legiştii au constatat că acesta a avut nevoie de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, "existând şi posibilitatea unor noi intervenţii chirgicale, pe viitor, pentru refacere" a declarat avocata. "Familia va cere daune substanţiale când dosarul va ajunge în instanţă" a precizat Beatrice Comăniceanu. Asistenta s-a declarat nevinovată, spunând că de vină este sistemul medical, pentru că avea în grijă 27 de copii, iar incubatorul era vechi de 12 ani.