Chiriţoiu: Ideea ne-a venit după ce am văzut ce amenzi s-au dat în Marea Britanie şi Olanda
Companiile cu probleme ar putea fi sancţionate cu până la 10% din cifra de afaceri
Consiliul Concurenţei (CC) a început o investigaţie pe piaţa construcţiilor de drumuri, domeniu care nu a mai fost analizat de CC până în prezent, pentru a afla modul în care sunt derulate proiectele de infrastructură şi a vedea care sunt principalii factori ce influenţează concurenţa în acest sector.
"Până în prezent nu a mai fost făcută nicio investigaţie privind mediul concurenţial de la construcţia de drumuri şi ne-am autosesizat. Ideea ne-a venit după ce am văzut ce amenzi s-au dat anul trecut în Marea Britanie în acest sector, precum şi în Olanda în urmă cu doi ani, când s-au descoperit carteluri", a declarat, ieri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Acesta a mai spus că piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi prezintă o importanţă deosebită pentru economia naţională, beneficiind de sume considerabile alocate de la bugetul statului şi din fonduri europene. "În acest context, ne-am propus să facem o cercetare mai amănunţită pentru a stabili exact cum funcţionează această piaţă, atât din punct de vedere al agenţilor economici participanţi la licitaţiile publice, cât şi din cel al autorităţilor contractante. De asemenea, scopul nostru este să identificăm şi să corectăm eventualele practici de natură anticoncurenţială de pe această piaţă", a precizat Chiriţoiu, în cadrul unei conferinţe de presă. Cea mai mare sancţiune care se poate acorda, pentru cei care au încălcat mediul concurenţial, este de 10% din cifra de afaceri pe ultimul an înregistrat de compania sau companiile care nu au respectat normele în vigoare.
În ultimii ani, numărul licitaţiilor suspecte de execuţie de drumuri şi autostrăzi a crescut, însă, până în prezen