Principial nu pot decît să-i fiu recunoscător lui Paul Doru Mugur, căci Psihonautica domniei sale m-a făcut să intuiesc esenţa culturii umaniste.

Mai precis, condiţia omenescului este livrescul şi nu se poate închipui un intelectual a cărui minte impresionează care să nu-şi fi petrecut ani buni cu cartea în mîini. Ce spun sună a platitudine lucie, numai că era calculatorului a adus o schimbare dramatică în felul în care înţelegem natura umanistă. Pe scurt, a apărut un gen de intelectuali care nu mai au nimic livresc în ei. Cultura lor nu mai vine din cărţi, ci din computer.

Iar din categoria lor face parte Paul Doru Mugur. Absorbiţi de un monitor în ale cărui taste lovesc cu îndemînarea unor ţesătoare de război manual, li s-ar părea o impoliteţe să le spui că „a sta cu cartea în mîini" este postura fundamentală din care se naşte un act scriitoricesc. Cît despre cealalată formă esenţială de educare, contactul faţă către faţă cu o personalitate modelatoare, adepţii calculatorului nici nu vor să audă. Ei navighează din site în site şi sunt încredinţaţi că posedă cea mai bună reţetă de dospire a minţii. Lor înşile îşi spun „psihonauţi" sau „nautişti", spre a sugera călătoria picarescă pe care o săvîrşesc străbătînd continentele netului, şi sunt încredinţati că, aidoma mînuitorilor de odinioară ai penei de gîscă, pot scrie cărţi bune confecţionîndu-le electronic, prin alăturare de fişiere şi prin copiere de foldere.

Numai că nautiştii nu sunt umanişti, iar cultura de monitor nu are virtuţile culturii de carte. O inteligenţă din a cărei condiţie de formare lipseşte fermentul livresc nu doar că încetează de a mai fi umanistă, dar nici măcar intelectuală nu mai e. Cine a stat cu nasul în cărţi simte altfel decît cel care judecă lumea cu ochii lipiţi de monitor. Cauza acestei rupturi ţine de regulile de care ascultă geneza unei sens