Cu o economie aflata in recesiune si un pret al aurului in crestere, unii politicieni din Romania se gandesc ca extragerea aurului de la Rosia Montana ar putea ajuta la cresterea veniturilor din taxe si la deblocarea investitiilor straine.
Financial Times scrie, insa, ca decizia privind exploatarea celor peste 10 milioane de uncii nu a fost luata pana acum pentru ca ecologistii duc de zece ani o campanie in care spun ca cianurile folosite de extragerea aurului ar provoca un dezastru ecologic.
Pentru toti ecologistii aflati in campanie, lectia invatata la Baia Mare este cea mai importanta. Aici, in 30 ianuarie 2000, digul unui iaz de decantare plin cu cianuri a cedat, iar 100.000 de tone de apa contaminata au ajuns in Dunare. Aceasta a omorat 1.000 de tone de peste si a contaminat terenurile si apa potabila pe o raza de cativa kilometri.
Cu o astfel de experienta, zece ani mai tarziu este greu sa gasesti un roman care sa nu aiba o parere despre proiectul de la Rosia Montana, mai scrie Financial Times.
Situatia proiectului este neclara dupa ce, in 2007, Ministerul Mediului a suspendat evaluarea impactului, in urma unui scandal despre documentatie. Totusi, noul Guvern a adus proiectul din nou pe agenda, ministrul Adriean Videanu spunand ca vrea ca acest proiect sa inceapa cat mai repede.
Si ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat intr-o intalnire cu investitorii la Viena ca va sustine proiectul daca este solutionata problema de mediu. "Parerea mea este ca avem nevoie de investitori ... Daca lucrurile pot fi clarificate din punct de vedere al mediului, atunci vom sprijini toate tipurile de investitii care ne vor ajuta sa curatam Romania. Si sunt sigur ca acesta va fi si un impuls puternic pentru dezvoltarea sistemului minier si pentru crestere", a spus el pentru Financial Times.
Cu un pr