Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, s-a aflat ieri în Craiova, la o întâlnire cu mediul local de afaceri, cu bancherii şi cu autorităţile publice, pentru a dezbate care este rolul băncilor şi al firmelor pentru ieşirea din criză.
Guvernatorul a vrut să ia pulsul economiei reale, să vadă problemele reale cu care se confruntă firmele şi băncile şi să transmită, direct sau indirect, mesaje pentru economia locală, dar şi pentru autorităţile statului. El a spus că asemenea întâlniri vor avea loc periodic la sucursalele BNR din teritoriu. Concluzia care s-a desprins din dezbatere a fost aceea că pentru a putea ieşi din criză ar trebui o mai bună conlucrare între bănci, oameni de afaceri şi stat, cu oarecare schimbări de comportament din partea fiecăruia dintre cei trei „actori“ enumeraţi mai sus. Folosind foarte multe regionalisme din Oltenia şi chiar amintiri din perioada copilăriei sale în Drăgăşani (Vâlcea), Mugur Isărescu s-a adresat auditoriului într-un limbaj comun, încercând să creeze o atmosferă degajată. GdS vă prezintă cele mai importante mesaje transmise de Isărescu către olteni.
Nu pot fi pensii fără locuri de muncă
Mugur Isărescu a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sistemul public de pensii, arătând că, dacă nu se creează locuri de muncă, lucrurile nu stau prea bine: „Sistemul nostru de pensii este unul de generaţii. De aceea grija noastră principală este crearea de locuri de muncă. Este catastrofal faptul că s-a ajuns să ai mai mulţi pensionari decât contribuabili. Aritmetic, nu ai cum să plăteşti punctul de pensie la 45%, cu doar 37% contribuţie, pentru că sunt prea mulţi utilizatori ai sistemului (pensionari - n.r.). Sunt puţin peste patru milioane de contribuabili la fondul de pensii şi peste şase milioane de utilizatori. Situaţia de acum din România e falimentul sistemului de p