Cu riscul de a fi arogant şi antipatic, cred că acum „Capital" poate să moară. Şi-a făcut datoria.

Dacă domnul Ion Cristoiu, creatorul ziarului „Evenimentul zilei", a scris atât de frumos despre publicaţia pe care a condus-o în perioada 1992-1996 (vezi „Adevărul" din 14 februarie a.c.), eu de ce n-aş scrie la fel de frumos despre „Capital", revistă la care am lucrat timp de 15 ani? Se ştie, cele două titluri au fost vândute recent de elveţienii de la Ringier către grupul de presă al familiei Păunescu. Tranzacţia nu-mi provoacă nicio nostalgie şi nici nu ţin să interpretez în vreun fel schimbarea de acţionariat.

Cred, totuşi, că revista „Capital" a însemnat pentru mediul de business din România mai mult decât „Evenimentul zilei" pentru presa din România. Afirmaţia asta ar trebui susţinută cu argumente.

(Altfel, ar fi doar o încercare idioată de a polemiza aiurea.) Nu pot să susţin că revista „Capital" a fost o „şcoală de presă", în care s-au format liderii de opinie şi managerii de presă, care ne dau acum lecţii de politică, de economie şi de etică. Aş avea „obrazul gros" să afirm că, în acei ani, „Capital" a fost o „tribună de luptă a spiritului antreprenorial împotriva economiei centralizate, susţinute de regimul Ion Iliescu". Şi nici nu sufăr de un orgoliu exacerbat încât să afirm că n-a dat niciodată o „chiflă". (A dat destule, că doar n-a fost carte de rugăciuni!)

Totuşi, aş aminti celor care nu au timp să buchisească presa în biblioteci că, în timp ce „găina năştea pui vii" în ziarul condus de Ion Cristoiu, „Capital" scria despre începuturile privatizării cu „certificatele de proprietate", despre debarcarea primelor multinaţionale în economia gestionată de guvernul condus de amorţitul Nicolae Văcăroiu, despre buticarii din colţul blocului (viitorii retaileri), despre Bancorex, Bankcoop şi despre escrocheria Caritas (spre deosebire de Mihai