Eroul căzut la datorie în Afganistan a fost adus, aseară, acasă. Trupul sergentului major, Florin Bădiceanu, în vârstă de 31 de ani, a fost transportat cu avionul până la aeroportul din Craiova. De acolo a fost preluat de un camion al armatei.
În jurul orei 22.00, convoiul a ajuns în faţa casei din comuna natală Budeasa. Sute de vecini, cu ochii înlăcrimaţi, îl aşteptau pe uliţă cu lumânări aprinse. În momentul în care trupul neînsufleţit al militarului a fost coborât din camion, a început să plouă. „Florinel, tată, îţi pare rău că ai murit...”, a spus printre suspine Ion Bădiceanu, tatăl eroul.
Sicriul a fost purtat pe umeri de către şase foşti colegi de-ai lui. Cu toţii sunt îndureraţi. Patru preoţi din comună şi unul militar au ţinut o slujbă în casă. Părinţii sunt distruşi de durere. „Şi-a pupat copilul, soţia, pe noi, când a plecat....şi acum ni l-a adus în patru blăni. Ce durere ne apasă....”, îşi plângea suferinţa Ion Bădiceanu. Soţia sergentului major Bădiceanu , Mihaela, este însărcinată în luna a opta. Femeia abia se mai poate ţine pe picioare. Durerea în sufletul familiei este greu de imaginat. În urma tragediei, un copil de doi ani a rămas orfan, iar pruncul din pântecele Mihaelei Bădiceanu nu-şi va cunoaşte tatăl decât din fotografii.
Florin Bădiceanu era înrolat în armată din 2005 şi făcea parte din Batalionul 33 Manevră Vânători de Munte Curtea de Argeş. Familia îndoliată va primi despăgubire 100 de solde şi banii pe asigurarea de viaţă, în valoare de 80.000 de euro. Duminică militarul va fi condus pe ultimul drum.