Substanţiala antologie bilingvă din lirica lui Rolf Bossert, Ich steh auf den Treppen des Winds / Stau pe treptele vântului, publicată în 2008 la Editura Institutului Cultural Român în traducerea inspirată a Norei luga [i încadrată de două texte profund comprehensive semnate de Gerhardt Csejka [i Ernest Wichner, readucea în actualitate figura tragică a unuia dintre reprezentanţii cei mai valoro[i ai noii poezii de expresie germană din România anilor '70-'80.

Ecoul acestei importante cărţi n-a lipsit (revista Observator cultural a publicat acum un an un triptic de lecturi critice atente, ale lui Georg Aescht, Cristian Cercel, Cosmin Dragoste, şi l-a înregistrat, cu un entuziasm motivat, şi tânărul poet Claudiu Komartin. E o lectură ce merită, însă, reluată, tot aşa cum s-ar cuveni să se reintroducă în circuitul viu al receptării traducerile deja existente, precum antologia Vânt potrivit până la tare din 1982 (titlu de poem al lui Rolf Bossert) amplificată, ca şi unele culegeri individuale, ori să fie realizate noi transpuneri. Fiindcă este vorba despre o generaţie substanţial novatoare pentru poezia acelor ani, nu doar germană ci şi de expresie românească, iar în cadrul ei Rolf Bossert rămâne un punct de reper major. Ceea ce s-a petrecut ca fenomen înnoitor la «generaţia '80» a fost, de fapt, anticipat şi încurajat de cei câţiva poeţi atunci foarte tineri, unii din «Aktionsgruppe Banat» (din care făcea parte şi Bossert), alţii întâlnindu-se şi în paginile revistei Echinox(O antologie în pregătire va da seama în curând despre acest Echinox liric german).

Aceasta, deoarece confraţii noştri de limbă germană afirmau de la început o atitudine implicată, de oameni cu o biografie angajată în social şi politic, asumându-şi decis o etică înaltă, o responsabilitate faţă de sine şi de lume ce refuza medierile simbolico-metaforice excesive ale unui