Bursierii paranormalului se simt bine în România şi le transmit salutări cunoscuţilor.
La noi nu sunt doar codri verzi de brad, ci şi batalioane de creduli. „Înghit gogoşi cu tona, dar minte-mă frumos" - iată refrenul care zumzăie prin apartamente şi defineşte raporturile candizilor cu televizorul sau cu pagina de ziar.
Cei care nu au nimic sunt dispuşi să creadă orice. Pe această logică strâmbă se sprijină o galerie de impostori: inşi care declară că au fost răpiţi de extratereştri şi readuşi pe Pământ din motive sentimentale, numerologi peltici, vraci cu bluetooth şi laptop, oameni care discută cu pietrele şi-ţi ghicesc data morţii, atleţi ai superstiţiilor, plus o liotă de superlative bipede: celebrul W, fenomenalul X, incredibila Y, irepetabilul Z.
Nu-i de mirare că o ţară care citeşte şi ascultă atât de mult Coruţ rămâne de coruţă. Zeiţa Fortuna şi-a luat două decenii sabatice, dar ni l-a lăsat în locul ei pe Lorin Fortuna, suplinitorul hăituit de reptilieni.
Flacăra violetă e doar una dintre neroziile de care românii se lipesc cu ataşamentul mărcii pentru scrisoare. Imaginea unui cetăţean de plan secund care mută energii dintr-un corp în altul aşa cum alţii mută canapele sau şifoniere poate prinde contur doar în mintea cuiva pentru care stupizenia e hrană zilnică.
Noua ţăcăneală cromatică ţine loc de explicaţie raţională şi argument. Din culoare, violetul devine armă. Spirala îi atinge până şi pe filologi, care îşi suspendă priorităţile, se opintesc neuronal şi dezbat enorma problemă: cum e corect, „flacăra violet" sau „flacăra violetă"? Cine se plictiseşte de această fandacsie are la dispoziţie bunele oficii ale ghicitoarelor şi vrăjitoarelor. Doamne onorabile, cu site, adresă de mail şi număr de mobil.
Oferta e vastă: „Aleasa Domnului, Măicuţa Larisa, născută în noaptea de Înviere cu harul sfânt, face rugăciuni cu 99 de călu
