* cei doi apar în "Libertatea", într-o poză sugestivă la un material intitulat "Halal nuntă! Mireasa are ochii vineţi, iar un invitat e în papuci"
* soţii Moisescu sunt indignaţi de faptul că familia de rromi din Movila Miresii pe care au creştinat-o în mai 2008 a fost ţinta unei "batjocuri publice" * "Poza a fost făcută cu un aparat foto obişnuit, în biserică era întuneric şi, practic, apar umbre pe faţa femeii", explică Niculina Moisescu
Soţii George şi Niculina Moisescu au ajuns vedete în presa centrală, mai precis în ziarul Libertatea, unde apar într-o poză sugestivă la un material intitulat "Halal nuntă! Mireasa are ochii vineţi, iar un invitat e în papuci". Materialul sugerează că nunta ar fi avut loc "într-o localitate la malul mării", însă realitatea este cu totul alta. Contactat telefonic, George Moisescu, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM a explicat că poza a fost făcută în primăvara anului 2008, când a cununat o pereche de rromi din localitatea Movila Miresii. "Prin intermediul unor amici din Movila Miresii am ajuns să cunoaştem familia respectivă care îşi dorea să fie creştinată în biserică, având numai o cununie civilă. Împreună cu soţia le-am promis că imediat după sărbătorile pascale îi vom cununa şi ne-am ţinut de cuvânt, pentru că în mai 2008 a avut loc evenimentul", ne-a declarat George Moisescu. La rândul său, Niculina Moisescu s-a arătat indignată de tonul comentariului din presa centrală care însoţea poza spunând că în mod clar este vorba despre o discriminare pe criterii etnice. "Nici nu se pune problema că mireasa ar fi fost bătută. Poza respectivă a fost făcută cu un aparat foto obişnuit, în biserică era întuneric şi practic apar umbre pe faţa femeii, dacă nu cumva poza respectivă a fost «lucrată» ulterior pe calculator. În fapt este vorba despre familia Cot, care erau cununaţi civil la Primărie, au copii care la rândul lor l