Fostul social-democrat Alin Teodorescu, plecat din partid inainte de alegerile prezidentiale din 2009 in care l-a sustinut pe Sorin Oprescu, spune ca situatia din PSD este foarte grava, partidul neavand nicio directie si apropiindu-se vertiginos de locul 3 in sondaje.
"PSD de 5-6 ani nu mai are nicio directie, merge din gard in zid si din zid in gard. Se apropie vertiginos de locul 3 in sondaje", a avertizat sociologul intr-o interventie in direct la Realitatea TV.
Alin Teodorescu a reamintit ca "am mai trait asa ceva, cand un partid aflat la guvernare a disparut ca un fum", facand referire cel mai probabil la PNTCD.
"Doar presedintele e nou, dar vicepresedintii sunt aceiasi ca si pana acum", a mai comentat acesta schimbarile produse sambata la Congresul PSD, punctand si ca "Victor Ponta ar avea sanse daca ar sti ce sa faca".
"Dar deocamdata nimeni nu dovedeste in PSD ca stie exact ce sa faca", a mai comentat Alin Teodorescu.
Acesta a tinut sa reaminteasca faptul ca el a fost "dat afara din partid de Mircea Geoana" in conditiile in care "l-am avertizat ca inainte de o campanie electorala nu se depune motiune de cenzura".
"Dar aveam atunci coloana a 5-a in partid, care facea si inca mai face traznai", a mai tinut el sa sublinieze.
Comentariile lui Alin Teodorescu au fost facute la scurt timp dupa ce Marian Sarbu si-a anuntat plecarea din PSD. Sarbu este al saselea parlamentar social-democrat care a parasit partidul dupa Congresul din 20 februarie, dupa senatorii Serban Mihailescu si Cristian Diaconescu, si deputatii Ioan Muntean, Culita Tarata si Catalin Chereches.
Fostul social-democrat Alin Teodorescu, plecat din partid inainte de alegerile prezidentiale din 2009 in care l-a sustinut pe Sorin Oprescu, spune ca situatia din PSD este foarte grava, partidul neavand nic