Debutul partidei a fost unul plin de evenimente. Gazdele au deschis scorul rapid (min.2), prin Veljovici, care a înscris cu un şut sec din interiorul careului. Bucuria suporterilor albaiulieni a trecut la fel de rapid, pentru că oaspeţii au egalat trei minute mai târziu.
Bistriţa a egalat prin Morajes, la o gafă impardonabilă a fundaşului Galiassi, adus recent la echipă cu surle şi trâmbiţe. Albaiulienii nu au acuzat şocul golului primit, au evoluat bine şi şi-au creat pe parcursul primei reprize 5-6 mari ocazii de gol, pe care le-au ratat însă cu seninătate, campion la acest capitol fiind Veljovic.
Repriza secundă avea să fie diametral opusă. Elevii lui Adrian Falub nu au mai jucat nimic şi bistriţenii au simţit că pot da lovitura pe „Cetate”. Aşa s-a şi întâmplat, „bătrânul” Coroian înscriind golul victoriei cu zece minute înainte de final, pe fondul unei greşeli de începător a lui Vitinha.
La final de partidă, cei aproximativ 1.000 de spectatori au cerut demisia lui Adrian Falub, dar antrenorul albaiulienilor nu pare a se grăbi în luarea unei astfel de decizii: „Când pierde, orice antrenor este într-o situaţie delicată. Nici eu nu sunt într-o situaţie prea plăcută. Vom vedea ce este de făcut. Nu vreau să judec lucrurile la cald”, a precizat tehnicianul.
În privinţa meciului, Adrian Falub a punctat: „Am avut o primă repriză foarte bună, am dominat jocul şi ne-am creat foarte multe ocazii de a marca. Din păcate, am făcut o a doua repriză foarte slabă şi am primit nişte goluri stupide, de cascadorii râsului.”