Unul din instrumentele prin care Uniunea Europeana promoveaza efectiv valorile fundamentale ale democratiei si statul de drept este cel al Programelor de Cooperare Externa – in urma invitatiei adresate de autoritatile locale, UE acorda sprijin sub forma asistentei in procesul electoral si a misiunilor de observare a alegerilor.
Asadar, pe parcursul anului 2009, UE a trimis astfel de misiuni in diferite tari, printre care Mozambic, Afganistan, Guineea Bissau, Liban, Malawi si Bolivia. In aceasta luna, Parlamentul European a trimis observatori la alegerile prezidentiale din Ucraina. La finalul misiunii, la cateva zile dupa alegeri, seful misiunii – care este in mod normal un membru al Parlamentului European – prezinta un prim raport legat de desfasurarea alegerilor si procesul electoral in ansamblu, acest raport preliminar fiind urmat cateva luni mai tarziu de raportul final.
Pe 6 decembrie anul trecut, Evo Morales a fost reales presedinte al Boliviei cu o majoritate de peste 60% din voturile populare. In raportul sau preliminar, sefa misiunii UE, europarlamentarul Renate Weber, a declarat ca alegerile s-au incadrat in general in standardele internationale pentru alegeri democratice, iar Comisia Electorala Boliviana a actionat transparent, neutru si eficient.
Dar raportul preliminar a inclus si o serie de critici care au iritat administratia boliviana. Raportul arata ca polarizarea politica profunda era extrem de vizibila in mass-media, in special la televiziunile din Bolivia. In timp ce candidatii opozitiei aveau parte de o expunere corecta pe posturile private de radio si TV, sefa misiunii UE a observat multiple cazuri in care posturile radio si TV controlate de stat privilegiau candidatii aripii guvernamentale.
Spre exemplu, Bolivia TV a alocat 62,7% din buletinele sale de stiri candidatilor partidului aflat la guvernare,