Când un academician cu nume greu precum Gabriel Ştrempel se intâmplă să recomande o lucrare ştiinţifică in termeni elogioşi ("produs al unei minţi foarte bine mobilate", apreciază domnia sa opul Elenei Vulcănescu,"Bucureşti-Paris via Mirceşti",Editura Fundaţiei Poezia, Iaşi, 2007), cititorul se simte indemnat să ia creionul in mână şi să-şi pregătească imediat fişele, spre a nu pierde nimic din preaplinul gândirii inzestratului auctore.
Şi bine face, pentru că volumul in cauză e un temeinic studiu istoriografic ce vehiculează o sumedenie de informaţii absolut inedite legate de biografia "veselului" Alecsandri şi de contextul socio-politic, cultural, cu intenţia de a ne călăuzi in intimitatea secolului al XIX-lea şi a altor veacuri, de mult apuse. Insă "intimitatea" nu devine, aici, un scop in sine al cercetării, câtă vreme relaţia cu prim-planul istoriei mari e subliniată mereu, din dorinţa mărturisită de a desluşi mai bine motivaţiile psihologice ale unor fapte şi decizii importante, resorturile ascunse ale evenimentelor cunoscute de toată lumea.
Pentru aceasta, exegeta zăboveşte o vreme (in primul capitol) asupra documentelor celor mai credibile şi mai ferite de tentaţia mistificării: confesiunile testimoniale, unde glasul conştiinţei se face in sfârşit auzit iar oamenii, obosiţi de atâtea deşertăciuni, vorbesc cu limbă de moarte. Testamentul lui Maiorescu, de pildă (datat sâmbătă, 23 ianuarie 1916, deci după moartea celei de-a doua soţii, geloasa "Anicuţa"), relevă recunoştinţa criticului faţă de femeile care i-au alinat sufletul in momente de cumpănă, de la fiţoasa iubită din perioada dificilă a primului mariaj (e vorba de Mite Kremnitz, "cumnata" ce se făcuse vinovată un pic şi de exaltarea lui Eminescu), la blând-inţelegătoarea domnişoară Olga Neumann, recompensată cu "suma de 20.000 lei nominal bonuri urbane" pentru "ingrijirea cu intelige
