Nu cred că lipsa de imaginaţie l-a făcut pe Ghica, în vremea Convorbirilor literare, să-si boteze o serie Convorbiri economice. Mai degrabă ceva din aplecarea spre dialog a unui secol pe cât de înfipt în părerile lui, pe-atât de dornic de împărtăsire se citeste în aceste convorbiri repetate.
Oamenii timpului s-au vrut profesori, într-un sens mai popular decât îl îngăduia catedra, şi şi-au croit ocazii de-a discuta. Cu atâta rost şi eleganţă cât i-a lăsat patima.
Am în faţă primul volum din a treia ediţie a pomenitelor Convorbiri, apărut la Socec, în 1879. Ceea ce vrea Ghica, apărându-se de
lipsurile metodei cu o modestie cam jucată, e o teorie economică închegată cu mijloacele scriitorului. Ceea ce-i iese e o carte plictisitoare în demonstraţii şi sclipitoare, în schimb, în observaţii. Are, acest prim volum, cinci părţi: Munca, Creditul, Împrumuturile statului, Proprietatea şi Industria. Pe fiecare o văd fel de fel de ochi, ai novicilor de un cuceritor bun-simţ, ai bătrânilor superficiali şi blazaţi, ori ai tinerilor şcoliţi în Apus, chemându-şi ţara la socoteală. Poziţia lui Ghica însuşi, aşa cum o construieşte prefaţa, e aceea a unui om cu mânecile suflecate, chiar dacă activismul lui e din sfaturi. Îmi iau libertatea de a întineri grafia textului, arătân-du-l, vai, în stricta lui actualitate: "De mai mulţi ani societatea noastră se învârteşte într-un cerc vicios; un rău mare ne apasă, cătăm cu toţii izvorul acelui rău, fiecare îl vedem în deosebite locuri, după punctul de vedere în care ne punem; îl vedem în regulament, în convenţiune, în poziţiunea noastră geografică, în lună şi în soare, nimeni însă nu a căutat să împlinească lipsele ce le avem. Oare ignoranţa, corupţiunea şi eroarea nu au ele nici o parte la starea tristă în care ne aflăm?" (p. VII). Biete victime, paralizate de mulţimea lucrurilor de făcut. Cum să nu fi
