Tot mai des, premierul Boc şi principalii săi locotenenţi, Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, dublaţi de trompete de partid, uzează de “condiţionalităţile impuse de FMI”. Ei încearcă să-şi argumenteze astfel cruciada nu doar a veniturilor “nesimţite” (acestea ar fi trebuit tratate separat), ci şi a nivelului de trai al întregii populaţii, ca şi a veniturilor firmelor private. Aberaţiile din Legea salarizării unitare, măgăriile din cea a pensiilor, vânarea cheltuielilor sociale, totul e pus pe seama comenzilor FMI, nu a incompetenţei miniştrilor.
A invoca papagaliceşte FMI e comod şi acoperă uşor propria neputinţă. Cineva minte. Şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat în repetate rânduri că Fondul nu cere decât reducerea deficitului bugetar şi stăpânirea inflaţiei. Măsurile concrete, a precizat el, aparţin direct şi exclusiv Guvernului. Echipa lui Emil Boc însă îşi acoperă orice măsură fistichie, nefundamentată şi retractată a doua zi, cu umbrela FMI. Dacă există, condiţionalităţile secrete trebuie declasificate.
Cineva minte grosolan. La aproape un an de la semnarea Acordului cu FMI, au intrat tranşe de miliarde de euro. Alte miliarde au fost împrumutate de pe piaţa bancară. Guvernul susţine - iscând ostilităţi între grupuri sociale şi profesionale – că banii se duc în salarii şi pensii. Câţi? Şi, apoi, în Buget intră doar împrumuturile, nu şi veniturile din taxe şi impozite? O dezbatere parlamentară la obiect - cu date exacte privind intrările la Buget, dar şi cheltuielile concrete - este mai mult decât stringentă. Altminteri, vor continua marasmul financiar şi debandada.
