Giuleştenii îl vor aduce pe uruguayan pentru a-l putea folosi pe muntenegrean în linia de mijloc
Rapid a găsit soluţia pentru a se întări pe benzi, acolo unde a avut probleme şi la Iaşi (1-2), şi în turul sezonului. Alb-vişiniii îl vor aduce pe Diego Ciz (28 de ani), liber de contract după ce şi-a reziliat înţelegerea cu Olimpia Asuncion, din Paraguay. Sud-americanul va fi folosit pe postul de fundaş stînga, iar Bozovici va fi urcat în linia mediană, poziţie cu care e obişnuit de la echipa naţională.
Ciz va sosi sîmbătă la Bucureşti pentru a semna contractul cu Rapid. Uruguayanul va fi fotbalistul clubului din Grant pînă la vară, cînd giuleştenii vor avea drept de prelungire pe încă doi ani. "Sînt entuziasmat şi abia aştept să-mi cunosc viitorii colegi. Aduc cu mine experienţa pe care am acumulat-o în America de Sud. Am jucat în Paraquay, în Uruguay şi în Cupa Libertadores. Nu cred că voi avea probleme de acomodare", a spus fundaşul, care se va bate pentru un loc de titular cu Mardare şi cu Doru Bratu.
"Ciz ştie totul despre Liga I şi Rapid. Nu e primul fotbalist bun pe care-l aduc în România, tot eu i-am transferat şi pe Diego Ruiz, De Sousa şi Viglianti"
Hugo Calicchio, impresarul lui Diego Ciz
"Am ajuns la un acord cu Diego Ciz, i-am trimis deja biletul de avion. Îl aducem pentru a întări banda stîngă. Sperăm să ne ajute în acest retur"
RENZO ROSSI, manager sportiv Rapid
DIEGO CIZ - CV
- s-a născut la 31 mai 1981
- are 1,78 m şi 76 kg
- a mai jucat la Rocha (Uruguay, 2005-2007) şi Olimpia (Paraguay, 2007-2010)
- are 159 de meciuri şi 3 goluri în toată cariera sa
Au renunţat la Varga
George Copos a dat asaltul final ieri, în ultima zi de transferuri, pentru aducerea lui Dacian Varga. Negocierile cu patronul Sportului, Vasile Şiman, n-au ajuns la nici un rezultat, iar