Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Zero, la a treia încercare pentru Eurovision

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Băieţii din trupa de la emisiunea lui Măruţă participă a treia oară la Eurovision şi spun că doar încrederea în piesele lor i-a adus până aici. Finala concursului va avea loc la 6 martie.

Formaţia cunoscută drept bandul lui Măruţă, din emisiunea „Happy Hour", a mai participat de două ori până acum la finala Eurovision, însă a ratat calificarea „la mustaţă" de fiecare dată. Acum, cei cinci rockeri s-au înscris din nou, cu melodia „Lay Me Down", compusă de ei.

„Am participat în primul an cu «Come This Way», anul trecut cu «Sunny Days», iar acum a venit rândul piesei «Lay Me Down». Noi credem foarte mult în muzica noastră şi, ca orice participant la acest concurs, sperăm să avem onoarea de a reprezenta România în competiţia internaţională", explică plini de încredere cei cinci membri ai trupei Zero.

Anul acesta s-a spus că este unul mult mai bun în ceea ce priveşte compoziţiile înscrise în finală, ceea ce va însemna o luptă destul de dură. Băieţii de la Zero nu îşi fac însă griji întrucât sunt convinşi că departajările vor fi făcute în mod corect, iar calitatea îşi va spune cuvântul. „Nu ştim dacă avem neapărat un atu... Noi ne bazăm pe piesa noastră, care este o compoziţie 100% Zero şi producţie Pam Pam Studio. Ne punem toată încrederea în melodia scrisă de noi. Am filmat deja un videoclip şi credem că va fi gata la finalul acestei săptămâni", completează Laur, solistul trupei.

Tinereţe pe metru pătrat

Formaţia Zero înseamnă Laur (voce), Papu (chitară), Vlad (bas), Alex (tobe) şi Oxi (platane/sampler). Cei cinci tineri, media de vârstă în trupă fiind de 26 de ani, s-au lansat în 2008, iar primul lor hit, „Come This Way", a fost, de altfel, şi prima piesă cu care s-au înscris pentru prima oară la Eurovision. Melodia le-a adus un premiu pentru cel mai bun hit rock la Gala Romanian Top Hits.Deşi au cântat în formaţii diferite până au aj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°