Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bine de ştiut, la alegerea maşinii de spălat!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Joi, 25 februarie, în articolul publicat în Jurnalului Naţional (care poate fi citit aici) promiteam că vom reveni cu noi informaţii care să vă uşureze procesul de găsire a maşinii de spălat potrivite pentru bugetul şi nevoile dumneavostră.

Spuneam despre consumatorul zilelor noastre că, cel puţin atunci când vine vorba despre investiţii consistente, are grijă, ca la momentul achiziţiei unui bun sau altul să se prezinte "cu tema bine învăţată", susţinându-şi alegerea prin argumente riguroase. Iată alte câteva informaţii utile, pentru o documentare consistentă.

ECONOMIE DE ENERGIE

În situaţia actuală, suntem interesaţi de reducerea facturilor la electricitate şi încălzire, de folos pot să vă fie sfaturile oferite în acest sens, în cadrul campaniei "O 9 atitudine", lansată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPSR). Le puteţi descoperi accesând site-ul dedicat acestei campanii: www.o9atitudine.ro .

Din rândul îndrumărilor oferite în acest scop, referitor la subiectul nostru, se remarcă următorul:

" Atunci când cumpăraţi noi aparate electrocasnice (nu numai frigidere, ci şi maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase etc.), optaţi pentru cele care poartă eticheta europeană A+, care înseamnă că sunt foarte eficiente din punct de vedere energetic; de asemenea, comparaţi consumul energetic al aparatelor cu eticheta A+, deoarece acesta poate varia."

Consumul energetic anual este calculat în Kwh şi... atenţie! el diferă, chiar şi în cadrul aceleiaşi clase de energie, în funcţie de capacitatea maşinii de spălat.

TIPUL DE ÎNCĂRCARE

Cuva maşinii de spălat poate fi încărcată prin planul orizontal sau prin cel vertical. Este bine să verificaţi şi materialul din care cuva este fabricată. E bine de ştiut că materiale precum poliplexul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Netanyahu să nu uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”. Avertismentul unui lider european, după atacurile asupra Libanului

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu nu trebuie să „nesocotească deciziile ONU”, a avertizat miercuri, 15 octombrie, preşedintele francez Emmanuel Macron, reamintind că o rezoluţie ONU a fost cea care a „creat” statul Israel, au relatat participan

UPDATE - Tricolorii U21 s-au calificat la EURO 2025

News.ro acum o ora
Reprezentativa U21 a României s-a calificat, marţi, la Campionatul European U21 din 2025, după ce a învins Elveţia, scor 3-1, pe Stadionul Giuleşti, în ultimul meci din Grupa E preliminară. Este a patra calificare consecutivă la turneul continental

România U21 s-a calificat la Campionatul European de tineret din Slovacia după ce a învins Elveția U21 cu 3-1

Libertatea acum 31 minute
Rezultat important reușit de România U21. Echipa antrenată de Daniel Pancu a învins, pe stadionul Giulești, Elveția U21, scor 3-1, în Grupa E preliminară. În urma rezultatului, "tricolorii" s-au calificat la Campionatul European din Slovacia, care v

VIDEO Mircea Geoană îi cere lui Marcel Ciolacu o dezbatere. „Știm că sondajele ne arată pe primele locuri”

HotNews acum 2 ore
Mircea Geoană, care candidează independent la alegerile prezidențiale, l-a provocat, marți, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, la o dezbatere, care să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18:00, la Grand Hotel București. „Astăzi, vreau să fa

Jurnalistul Marius Buga, fost corespondent Pro TV, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 3 ore
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi, 15 octombrie, de Curtea de Apel Ploieşti, care menţine decizia primei instanţe. Decizi

Turcia cere sancțiuni internaţionale împotriva Israelului. „Trebuie să boicotăm, să nu mai primească niciun sprijin”

Ziare.com acum 53 minute
Timpul diplomaţiei cu Israelul "a trecut", a declarat marţi, 15 octombrie, ministrul turc de externe Hakan Fidan, care a cerut sancţiuni internaţionale împotriva statului evreu pentru a opri "genocidul şi masacrele în Fâşia Gaza" şi atacurile în Lib

Cum încearcă Rusia „să șteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”. Declarația Consiliului Europei

Ziare.com acum o ora
Rusia, care jefuieşte sau "distruge" numeroase situri istorice, caută "să şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei", a transmis marţi, 15 octombrie, Consiliul Europei, denunţând "intenţia genocidară a Moscovei". Într-o declaraţie asupra

BREAKING NEWS Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR. Guvernul României nu a îndeplinit şase jaloane

Mediafax acum 3 ore
Comisia propune suspendarea parţială a plăţii, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau

A murit scriitoarea Gabriela Melinescu

HotNews acum 4 ore
Scriitoarea Gabriela Melinescu a murit, marţi, la vârsta de 82 de ani, la Stockholm, anunţă Institutul Cultural Român, citat de Agerpres. „Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în nefiinţă a Gabrielei Melinescu, una di

Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Mediafax acum 7 ore
Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, citat de ZF. „Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retail

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/15°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/15°
joi

6°/12°
vin.

4°/12°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/14°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

7°/17°
joi

8°/18°
vin.

7°/17°