Plecarea lui Marian Sarbu este o lovitura mai grea pentru PSD decat defectarea lui Cristian Diaconescu. Si asta din cel putin doua motive.
In primul rand, prin Marian Sarbu, PSD pierde chiar varful de lance, principalul exponent al politicilor sale sociale. Aproape ca nu a existat guvern social democrat in care domnia sa sa nu fi fost ministru al Muncii. In plus, Marian Sarbu are cele mai trainice legaturi cu miscarea sindicala din care provine. Una peste alta, va fi foarte greu pentru PSD sa gaseasca un specialist de acelasi calibru pentru domeniul sau forte, si inca unul care sa-l concureze eficient pe Marian Sarbu trecut la adversar.
In al doilea rand, este foarte grava motivatia gestului lui Marian Sarbu. Daca in cazul lui Cristian Diaconescu situatia era mai neclara, iar explicatiile contineau o doza gri de implauzibil, in cazul lui Marian Sarbu motivatia tine de principii ferme: "Sunt elemente de linie strategica cu care nu sunt de acord. Principala nemultumire ramane faptul ca, din punct de vedere tehnic, nu pot sa lucrez, nu as putea sa am eficienta in domeniul social cand mi se cere sa fiu impotriva propriilor mele idei chiar din partea colegilor mei.
(...)Din multe puncte de vedere, legile pe care le-am promovat in perioada in care am fost ministru al Muncii, ma refer la legea salarizarii, dar si la legea pensiilor, au fost in dezacord cu partidul din care fac parte".
Cu alte cuvinte, lui Marian Sarbu i s-a cerut sa vitupereze precum Mariana Campeanu impotriva celor doua legi pe care le elaborase chiar domnia sa pe vremea cand PSD era la guvernare. Iata ca dupa stampila de santaj si metode securiste pusa de Cristian Diaconescu, PSD primeste de la fostul ministru al muncii si stampila de oportunism si demagogie.
Marian Sarbu nu face, de fapt, decat sa puna degetul pe politica PSD care in 2009 a fost
