E opt jumate, dimineata. Ceasul parca a innebunit. Mananca secunde, minute si ma arunca intr-un ritm infernal. Ma trezesc buimaca intr-o dimineata ea insasi “intarziata”. Inevitabil calc pe pisica si ea ametita de ziua noua care ne-a luat pe amandoua prin surprindere. Mai e cafea doar pentru o ceasca. Fac 3 lucruri in acelasi timp. Cafeaua, ignorata, explodeaza in spume. S-a dus.
Ma resemnez la gandul ca lipsa cofeinei imi va aduce o zi mai calma, fara trepidatii interioare, intr-un fel, inutile. Trebuie sa-mi compun o fata. Fondul de ten refuza sa acopere un rid care ieri imi facea doar cu ochiul. Azi e mai hotarat. Fondul de ten cade pe camasa mea noua, neagra. Timpul fuge, ar fi inutil sa mai schimb ceva. Rimelul ataca si el. Ochiul imi arunca o lacrima si se reflecta rosu si imbufnat in oglinda. Ma incapatanez si o iau si azi de la capat. Filmari, productii, grafica, scriituri fara sens. Declaratii de presa, inregistrari, politica, ratb, aglomeratie, bucuresti, trafic, injuraturi. Ma impiedic de oameni nesuferiti si ma agat de fiecare alt zambet care imi iese in cale.
Hai ca se poate. Se poate?! Starea de pseudo-bine este gadilata de o aroma vaga de primavara. Doar o saptamana pana la ziua mea. Sunt nascuta primavara si ma stramb sugestiv de fiecare data cand dau cu nasul de frig. In autobuzul plin am timp sa ma gandesc din nou la ce-am avut si ce-am pierdut. Nimeni nu iese in pierdere, nimeni in castig.
Maine schimb ritmul (si daca o sa adaug 2 lingurite de zahar in cafeaua matinala pe care nu voi uita sa o cumpar diseara) o sa fiu vesela. Si iar o sa intreb pe toata lumea: Dansam? Vad o mie de fete si gasesc o mie de motive sa scriu si azi trei randuri. Despre ski, despre pisici, despre carti, filme, fete sau baieti. Intr-un fel, despre mine. Usile autobuzului se deschid pufnind de monotonie. Am ajuns la job. Zambesc sec si tamp celor di
