Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INEDIT Dracula va face pe clovnul pe scena Teatrului Maghiar

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Spectacolul „Dracula the Clown”, o producţie a Asociaţiei Cabotin şi a London Mime Theatre despre "problemele cu care se confruntă un vampir", va fi jucat, diseară, în sala studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Spectacolul este montat de regizorul şi scenaristul Nola Rae, o personalitate marcantă a mimei mondiale.

Premiera spectacolului a avut loc în februarie 2009, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, iar din acest an spectacolul, "un amalgam inedit de culoare, muzică, păpuşerie şi mimă" figurează în programul Teatrului Maghiar.

„Dracula este celebru peste tot, iar subiectul este potrivit pentru teatrul vizual şi pentru transformarea unei poveşti dramatice de groază într-o poveste comică. Intenţia noastră este să scoatem în evidenţă problemele cu care se confruntă un vampir. Pentru noi, vampirii sunt vulnerabili şi numai la un pas de a dispărea, aşa că ar trebui să se ferească de mult mai multe lucruri decât usturoiul şi lumina soarelui”, susţine regizorul spectacolului, Nola Rae, citat într-un comunicat de presă al Teatrului Maghiar.

În spectacol apar un conte îmbătrânit, demn de milă, care poartă proteză, care nu mai poate să se transforme în liliac şi care nu mai mai este capabil să sugă sânge, madam Bloodbath, echivalentul patetic şi comic al Contesei de Bathory, Van Helsing, un vânător de vampiri care se sperie de înfricoşătorul Dracula, şi un personaj nou, Bram Stoker, un funcţionar mărunt, care îşi scrie povestea pe măsură ce aceasta prinde contur.

Ideea spectacolului a prins contur în 2006, la Braşov, când Liviu Matei şi Nola Rae s-au gândit împreună la un proiect de spectacol, dar a fost nevoie de doi ani ca el să fie definitivat. Nola Rae a fost decorată, în toamna anului trecut, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu ordinul „Member of The Most Excellent Order of The British Empire”.

Actorii care int

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°