Flamingo Boys dansează pentru toate doamnele care doresc să sărbătorească un 1 martie incitant, fără partenerii lor. Show-ul are loc astăzi, de la ora 17.30, la Sala Palatului.
Citeşte şi:
Primul Mărţişor pentru „Adevărul de Seară“ Braşov
Băieţii din trupa lui Cornel Păsat au pus la punct un spectacol special cu ocazia zilei de 1 martie, intitulat „Treasure". Ei vor intra în scenă îmbrăcaţi în piraţi, însă nu vă impacientaţi, hainele nu vor rămâne mult timp pe ei.
Cornel Păsat şi colegii săi îi vor avea invitaţi cu această ocazie şi pe actorii Claudiu Bleonţ, Vadim Rusu şi Vasile Calofir, precum şi pe balerinul Mircea Crăciun. Spectacolul va fi întregit însă şi de câţiva dansatori profesionişti din Brazilia, Republica Dominicană şi Spania, Silvio, Ruben, Christian şi Fran.
Doamnele vor avea parte de un show cu toate ingredientele necesare unei seri palpitante, de la dansuri lascive oferite de băieţii de pe scenă la spectacole de lumini, efecte speciale şi decoruri romantice.
Aviz amatoarelor: dansatorii vor invita din când în când câte o spectatoare pe scenă şi îi vor oferi un dans personalizat, aşa cum numai ei ştiu s-o facă. În premieră, trupa Flamingo Boys va urca pe scenă acompaniată de formaţia Perpetuum, care va cânta live pe toată durata reprezentaţiei. La finalul show-ului, cântăreţii vor oferi un concert 100% live.
Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Sălii Palatului, de la Magazinul Muzica sau din Rogge Cafe din complexul AFI Palace Cotroceni. Preţul tichetelor variază între 30 şi 100 de lei.