Cea mai puternică dintre replici, cu magnitudinea 6,9, s-a produs în largul coastelor din Chile la 5.01 ora locală (10.01 ora României), la circa o oră şi jumătate după primul cutremur, a anunţat institutul american de geofizică USGS.
Peste 20 de replici cu magnitudinea egală sau peste 5 au fost înregistrate după cutremurul din Chile.
Cea mai puternică dintre replici, cu magnitudinea 6,9, s-a produs în largul coastelor din Chile la 5.01 ora locală (10.01 ora României), la circa o oră şi jumătate după primul cutremur, a anunţat institutul american de geofizică USGS.
Anterior, o primă replică de magnitudinea 6,2 a fost semnalată la 3.52 ora locală (8.52 ora României), la nord-vest de oraşul Talca, potrivit USGS.
Apoi, o a doua replică a fost înregistrată la ora locală 4.33 (9.33 ora României). Epicenturul a fost localizat în oceanul Pacific, la nord-vest de oraşul Temuco.
Epicentrul cutremurul produs la ora locală 3.34 (8.34 ora României) a fost situat la 115 kilometri de oraşul Concepcion, al doilea oraş ca mărime al ţării, având circa 200.000 de locuitori, şi la 325 kilometri sud-vest de Santiago de Chile, potrivit USGS.
Institutul american a anunţat iniţial magnitudinea 8,5, aproi 8,3, după care a revizuit-o la 8,8 şi a modificat uşor localizarea epicentrul seismului. USGS foloseşte scara magnitudinii de moment pentru a măsura intensitatea unui cutremur. Pe această scară un cutremur cu magnitudinea 6 este considerat puternic.
Martorii au declarat pentru CNN că seismul a durat între două şi cinci minute şi a fost resimţit în capitala Santiago de Chile, unde mai multe clădiri s-au prăbuşit. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă temporar.
Potrivit institutului american de geofizică, USGS, coasta Statelor Unite nu este ameninţată de un tsunami. Şi meterologii japonezi au emis o alertă.