Cu Gheorghe Gaston Marin am convorbit, în 2006, în locuinţa sa din Bucureşti. Prin bunăvoinţa fostei sale nurori, doamna Irina Cajal, mi-a împărtăşit câteva dintre amintirile sale. O biografie lămuritoare pentru credinţele primei generaţii de lideri comunişti, presărată cu momente semnificative pentru istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.
Redau în cele ce urmează convorbirea integrală, publicată parţial, în urmă cu patru ani, în ziarul Jurnalul Naţional.
STUDENT LA PARIS
● Aveţi, domnule Gaston Marin, o biografie impresionantă, deosebită de ceea ce se credea a fi copilăria şi tinereţea unui revoluţionar. N-aţi trăit în sărăcie, n-aţi făcut "şcoala fabricii", cum zicea Lenin. Pe vremea când tinerii de familie înstărită din România mergeau la Paris să facă Dreptul, dvs. aţi ales o pregătire tehnică... Cum aţi ajuns la calea aceasta?
● Eu am terminat liceul românesc din Petroşani şi am dat examenul de bacalaureat la Deva. În capitala judeţului cum era obiceiul şi sistemul atunci. Imediat după bacalaureat am făcut serviciul militar şi după aceea am plecat în Franţa. Am fost la Paris, m-am înscris la Sorbona, la matematică-fizică. Am crezut că voi face licenţă şi după aceea să trec la un institut de învăţământ superior ingineresc, o ecole superieure francaise. Însă mijloacele financiare nu mi-au permis să termin complet ceea ce mi-am propus la început. Adică să fiu şi eu un licenţiat în diferitele ramuri ale fizicii şi ale matematicii. Aşa că a trebuit să găsesc o soluţie pentru a deveni inginer mai repede.
● Cercetarea v-ar fi atras mai mult decât ingineria...
● Erau premisele unei intrări în cercetare şi în inginerie. Marile şcoli franceze de ingineri şi de tehnicieni pretindeau să ai o licenţă de la Sorbona, ori de la altă reputată universitate franceză pentru a intra acolo. Erau câteva şcoli cuno