* la etapa de zonă participă sportivi de la 15 cluburi
Astăzi şi mâine, cei mai buni karateka din zona Moldovei îşi vor disputa întâietatea pentru biletele care asigură participarea la etapa finală a Campionatului Naţional de karate tradiţional.
La etapa de zonă care se derulează pe patru categorii de vârstă, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, în sala de jocuri a Clubului Sportiv Municipal participă în jur de 70 de karateka de la aproximativ 15 cluburi.
Competiţia este organizată de cluburile Sessu Bama-Yama şi CS Marţial Budo şi supervizată de preşedintele FRKT, sensei Dan Stuparu, care cu acest prilej va conduce un stagiu de pregătire cu participanţii.
Preşedinta clubului CS Marţial Budo, Florica Pricob, speră ca prin această acţiune să se facă propagandă acestei discipline sportive la care, o serie de karateka valoroşi din Brăila, în urmă cu câţiva ani deţineau supremaţia în ţară şi în Europa.
"Nu cu mult timp în urmă Brăila era recunoscută ca o forţă în România şi Europa la disciplina karate tradiţional, iar în acest moment vrem să reînnodăm tradiţia. Copiii trebuie să facă mişcare, iar CS Marţial Budo poate reprezenta o soluţie. Noi facem pregătire în sala de sport a Şcolii Spiru Haret, miercuri şi vineri de la 19.30, iar sâmbătă de la 10.30. Pentru cei care doresc să îmbrăţişeze tainele artelor marţiale vom organiza şi Cupa mărţişorului, o competiţie la care DSJ va acorda premii participanţilor", a declarat Florica Pricob. * la etapa de zonă participă sportivi de la 15 cluburi
Astăzi şi mâine, cei mai buni karateka din zona Moldovei îşi vor disputa întâietatea pentru biletele care asigură participarea la etapa finală a Campionatului Naţional de karate tradiţional.
La etapa de zonă care se derulează pe patru categorii de vârstă, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, în sala de jocuri a Clubului Sportiv Municipal pa