Designerii de la New York au decis că era mini s-a încheiat. Aşadar, vine vremea fustelor lungi, a pantalonilor sau măcar a jambierelor care acoperă cât mai mult picioarele.
Oscar de la Renta a prezentat ţinute de zi cu fuste lungi şi strâmte, iar Michael Kors a creat piese mai scurte, până sub genunchi, şi tricotaje fluide care atingeau podeaua.
Chiar dacă sezonul trecut contrazicea zicala potrivit căreia lungimea fustelor e invers proporţională cu progresul economiei, pentru toamna 2010, fustele până în pământ par să reflecte recesiunea. „Se remarcă o tendinţă generalizată de maturizare a modei după un an dificil", a spus Joanna Coles, redactor-şef al revistei „Marie Claire", citată de Associated Press.
Rochii pentru covorul roşu
Michael Kors e unul dintre favoriţii New Yorkului, deoarece publicul reacţionează foarte bine la creaţiile sale bogate şi luxoase. În noua sa colecţie, reţeta strălucirii cuprinde o cantitate generoasă de caşmir luxos, costume strâmte, fuste lungi şi haine corecte, câteva blănuri şi nişte sclipici. Stilul a fost sport-şic, iar printre lookurile preferate de public s-au numărat pantalonii lălâi de caşmir cu centură şi rochia-sirenă din mărgele aurii.
Colecţia lui Oscar de la Renta pentru toamna următoare a fost construită în jurul femeii misterioase şi a amintit de un roman de spionaj din epoca Războiului Rece. De altfel, materialul favorit al designerului a fost astrahanul, o blană cu păr mătăsos şi buclat care provine de la mieii din provincia rusă cu acelaşi nume.
El a folosit, de asemenea, culorile vii şi broderiile, ultimele pe o rochie din organza gri, cu guler de volane din şifon, şi a creat fuste lungi şi drepte sau rochii graţioase cu strălucire de Hollywood. Ultima rochie din prezentare - top înfăşurat cu decolteu adânc din satin platinat şi fustă cutată din lame - s-ar potrivi de altfel unei div