Cînd eram copil Alexandru Graur spunea la radio nişte poveşti fermecătoare despre limba română şi despre greşelile celor care o vorbesc şi o scriu. De la cele elementare, la cele care îi dădeau posibilitatea să vorbească despre istoria cîte unui cuvînt mai rar. Cum a ajuns cuvîntul cu pricina în limba română, cum s-a transformat de-a lungul vremii şi de unde se trag greşelile celor care îl folosesc aiurea.

Graur avea o voce groasă, inconfundabilă şi se pricepea să vorbească simplu şi convingător despre cele mai complicate reguli ale limbii române. Nu ştiu cîtă lume asculta emisiunea lui, dar presupun că i-a ajutat pe mulţi să-şi corecteze greşelile după ce l-au auzit.

N-ar strica dacă vreun lingvist de azi, mai cu darul vorbirii, ar face o emisiune la Radio România, nu de consideraţiuni şi băgări de seamă, ci pornind direct de la corpul delict, explicînd în cîteva vorbe de ce e greşit şi rostind apoi, cît mai clar cu putinţă, forma corectă a cuvîntului sau a locuţiunii.

Mi-am adus aminte de emisiunea lui Alexandru Graur, fiindcă zilele astea au fost reeditate la Humanitas trei dintre cărţile lui, „Mic tratat de ortografie”, „«Capcanele» limbii române” şi „Dicţionar al greşelilor de limbă”. Ideea editurii mi se pare bună, dar nu-i văd pe cei care se exprimă greşit dînd fuga la cărţile lui Graur să vadă cum stau cu limba română. Fiindcă cei mai mulţi sînt convinşi că ei vorbesc ca la carte şi că greşesc tocmai cei care întrebuinţează formele corecte ale limbii române.

Cînd eram copil Alexandru Graur spunea la radio nişte poveşti fermecătoare despre limba română şi despre greşelile celor care o vorbesc şi o scriu. De la cele elementare, la cele care îi dădeau posibilitatea să vorbească despre istoria cîte unui cuvînt mai rar. Cum a ajuns cuvîntul cu pricina în limba română, cum s-a transformat de-a lungul vremii şi de unde se trag greşelile cel