Anii copilăriei, cu frumuseţea şi pitorescul locului, cu năzbâtiile şi dojenile primite, pentru ele sunt astăzi pagini de jurnal. Poveştile acelor zile văzute prin ochi de copil şi transcrise cu peniţa pe hârtie, cu mintea omului matur, aduc în prezent imaginea unui sat oltenesc condus de tradiţii şi obiceiuri străvechi.

O casă ţărănească simplă, aşezată în partea dinspre amiază a Işalniţei, de unde se vedeau la orizont Craiova, cu turlele îmbrăcate în ceaţă, Amaradia şi Jiul cu crângurile şi satele înşirate pe maluri ca un colan, e locul amintirilor creionate de preotul Mihail Grigorian.

Imaginea Craiovei văzute prin ochii copilului de atunci e fascinantă: „Ce fiori am simţit într-o noapte, când mama ne-a sculat să ne arate cum peste Amăradie jucau comorile!... De la pământ se ridicau vâlvătăi ca de un strat de om, apoi piereau, ca dupe câteva clipe să se ridice iară. Pân’ la ziua ne-a povestit bunica legenda celor 12 haiduci ce-au îngropat 12 cazane cu bani, în locul unde noi vedeam jucând comoara. Sunt bani blestemaţi, că nimeni nu-i poate vreodată găsi. Joacă, în fiecare an, cum au fost blestemaţi, iar locului i s’a zis «la comoar㻓, se menţionează în paginile îngălbenite ale jurnalului „Pe drumurile copilăriei“.

Poveşti din alte timpuri

Şirul amintirilor presărate cu poveştile bătrânilor ne creionează imagini inedite despre viaţa satului oltenesc de odinioară. „Mai spun bătrânii că înainte de anul 1864 unde este azi satul Işalniţa ereau câteva case în jurul bisericei, iar ceilalţi oameni erau ascunşi prin bordeie în pădure, prin dealul Folea, ori către Româneşti, ori către Jiu, căci nu erea chip să stai la drumul mare. De cădeau caii dela poştalionul curierului, luau de la oameni cai fără plată, iar mai ales pentru biruri, îl vâna pe bietul român din gaură de şarpe. Atunci erea timpul haiducului. Am mai auzit apoi că, în