În urmă cu mai bine de zece ani lângă fostul Casino din Parcul Central fiinţa o terasă unde adeseori mai pierdeam vremea la o bere cu prietenii. Atunci am văzut cum unuia dintre satirii fântânii arteziene îi zburase cineva o mână. Într-o zi m-am întors singur la terasă şi i-am scris o povestioară satirului ciung, care ar fi trebuit să apară într-o antologie la Paralela 45. Coordonatorul antologiei a plecat însă din ţară şi proiectul a murit.
Ieri, am profitat de venirea primăverii la Cluj, pentru o scurtă plimbare prin Parcul Central. Mi-am reamintit de satirul ciung. Între timp, grupul statuar al fântânii a fost restaurat, dar s-a găsit altcineva să-şi dovedească abilităţile distructive. Terasa a dispărut, iar Casinoul e o ruină. Am găsit însă povestea. O puteţi citi mai jos. Ca o amintire a unei după-amiezi de acum mai bine de zece ani, din Parcul Central. Cu o rugăminte: în timp ce citiţi, ascultaţi şi un scurt fragment de Paganini, Caprice nr.24.
Și satirii din ghips zboara, nu-i așa?
Satirul s-a ridicat uşor de pe soclu şi şi-a luat zborul. Am auzit doar un scrâşnet. Şurubul care-i străpungea copita dreaptă şi care l-a ţinut ţintuit decenii de piatră şi-a slăbit strânsoarea şi a plesnit cu un pocnet sec. În urmă au rămas nişte mici bucăţele de gips. Prin spatele de cal au ieşit aripile. Mici şi verzi, ca ale unui copil de doi ani. A cântat ce a cântat la flaut. A lovit de două ori din aripi. Ştia deja să zboare. Era toamnă şi sub vântul stârnit de aripile satirului s-a desprins o duzină de frunze şi castane.
De faţă a fost şi administratorul Parcului Central. M-a rugat să merg cu el la Poliţie. Să dau o declaraţie despre cei trei huligani care au spart satirul de gips. Am încercat să-l conving că şi-a luat zborul. Nu m-a crezut. A trebuit să merg la Poliţie. Nici sergentul-major care m-a interogat nu m-a crezut. “Unde s-a mai auzit de s
