Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păsările exotice au invadat Braşovul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Păuni exotici, răţuşte mandarine şi caroline şi găini uriaşe cochinchina din Asia sunt doar câteva dintre păsările de rasă expuse la Braşov.

VEDEŢI GALERIE FOTO AICI!

Zeci de crescători de păsări exotice şi iepuri din toată ţara s-au reunit în această dimineaţă pentru a-şi expune sau vinde exemplarele. În paralel, cei 40 de membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi animale mici în rasa pura „Avirom Ţara Bârsei" au organizat o expoziţie cu păsări aduse din Asia, America şi Europa.

„Avem aici sute de exemplare de păsări rasă pură. Cele mai interesante sunt rasele mari, de peste cinci kilograme, de Brahma şi Cochinchina, care se vând şi cel mai scump, la 100-150 de euro bucata.

Avem şi porumbei de rasă, cei mai scumpi şi mai interesanţi fiind cei din rasa Lux Polonez, Strasserii şi King, care depăşesc un kilogram jumătate şi se vând cu aproape 100 de euro", a spus Adrian Cofaru, organizatorul expoziţiei.

Păuni unici în România

„Vedetele" expoziţiei sunt, însă, păunii şi fazanii argintii. Unul dintre participanţi se laudă că deţine păuni tineri cu penaj violet şi fazanii cu umeri negri, unici în România.

„De trei ani mă ocup de creşterea păunilor exotici, pe care i-am cumpărat din Germania şi din Europa. Am acasă peste 400 de păsări şi pot spune că îi cresc mai mult din pasiune, nu neapărat pentru profit.

Mă pot lăuda cu specii de păuni unice în România, cum ar fi păunul violet şi negru şi răţuştele mandarine şi caroline", a spus Ioan Trâmbiţaş. O mândreţe de păun clasic costă 200 de euro, dar cei unici ajung să depăşească 300 de euro.

Iepuri de „catifea"

La expoziţie, crescătorii au adus şi specii mai puţin cunoscute de iepuri. Cei mai încântaţi vizitatori ai ineditei expoziţii au fost, însă, cei mici, care au rămas fermecaţi de porumbei, iepuraşi, papagali şi canari.

„Am venit aici cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 10 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 9 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°