Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pocainta si îndreptare

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Parintele Calistrat de la Manastirea Vladiceni Inca de la început trebuie sa remarcam, din pacate, usurarea cu care folosim de obicei cuvantul "pocainta"; aceasta denota faptul ca nu este înteles cum se cuvine, deci nici aprofundat prin traire asa cum ar trebui, pentru ca de fapt acest cuvant cuprinde în sine cheia întalnirii cu Dumnezeu. Cand auzim spunandu-se despre cineva ca "s-a pocait" sau ca "prin pocainta a dobandit mantuirea", înseamna nici mai mult nici mai putin decat ca a fost iertat de Dumnezeu. Pocainta este acea stare de a fi în care omul se regaseste pe sine, redobandindu-si adevarata valoare spirituala sufleteasca. Pilde de pocainta în toata puterea cuvantului regasim presarate peste tot în multimea de "Paterice", precum si în "Vietile Sfintilor", din care putem descoperi faptul ca radacina acestei stari este legata de dialogul tainic dintre sufletul omului si Duhul Lui Dumnezeu ascuns în lacrima si în tacere; tocmai de aceea primul semn al îndreptarii omului îl da curgerea "lacrimilor de pocainta" care usureaza constiinta, linistesc sufletul si spala pacatele. Pentru a putea percepe starea de pacatosenie trebuie înteles cat de adanc îsi înfige pacatul radacinile în sufletul nostru. Pacatul sau "jugul sufletului" (numit astfel pentru ca arunca lanturi grele asupra sufletului pe care îl încatuseaza prin patimi) reprezinta acea cadere la mare adancime care rezulta în distrugere spirituala si despartire de Dumnezeu. Cand ai plecat de la Dumnezeu ai pierdut Duhul Sfant. Iar odata parasit sau lepadat de Dumnezeu devii un om ca si inexistent, nu mai ai cale, sens si rost în viata. In acest sens de altfel regasim în Sfanta Scriptura cuvantul "Ce va da omul în schimb pentru sufletul sau? Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea întreaga, iar sufletul sau îl va pierde?" (Matei 16.26); altfel spus, chiar daca ai castiga toata lumea, dar sufletul l-ai

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Ziua Constanta acum 20 minute
Începând de mâine, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°