Textul de mai jos este un „Storyview“ – îmbinare de poveste şi interviu. Faţă de interviurile clasice într-un „“ intervievatul acceptă să se destăinuie pornind nu de la o serie de întrebări, ci de la repere mult mai succinte – adesea simple cuvinte disparate.

Am răspuns unei astfel de provocări, la iniţiativa lui Fabian Anton. Au ieşit următoarele:

A fost odată ca niciodată…

A fost un suflet ce a trebuit să se nască în această lume, un suflet căruia Dumnezeu i-a dat libertatea şi înţelegerea de a accepta să se întrupeze într-un băieţel alb ca varul caselor troglodite.

Un suflet întrupat într-un băiat din corpul căruia se simţea continuu un puternic miros de scorţişoară.

Şi cele patru încheieturi ale mîinilor lui puteau să adulmece doar cinci arome…

Şi un singur mare defect îi rămăsese: pleoapele ce nu i se ridicau.

Înainte de plecarea din Rai Dumnezeu îi şopti că viaţa lui pe Pămînt o să fie una grea, dar plină de dragoste.

Iar lucrurile i-au părut uşoare atunci cînd acest cuvînt, dragoste, i-a fost rostit de către El.

Şi atunci sufletul a mulţumit pentru darul primit şi a pornit într-o călătorie, nu foarte lungă, spre noi.

I

În prima zi a descoperit o femeie roşie şi enormă care, atunci cînd a simţit că din ea se iveşte, mai uşor ca nicicînd, un copil atît de alb încît nu puteai să-i distingi nici măcar forma şi că această nouă carne a pămîntului emană cel mai ciudat şi puternic miros simţit vreodată, a început să urle.

Un urlet ce a încetat în clipa în care copilul a izbutit să ridice pleoapele pentru singura oară în viaţă.

Un strigăt ce cuprindea toate sunetele profunde ale sufletului pierdute în femeia aceasta dilatată şi roşie. Ceva ce o însoţea şi care-i dădea senzaţia stranie că nu îşi trăise viaţa pînă în acel moment.

Un urlet ce o făcea să nu se mai simtă, să nu mai ştie cine