Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului s-a intalnit cu primarii Elena Udrea - vizita fulger pe litoral

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 27 februarie 2010 ·

Elena Udrea - vizită fulger pe litoral

Ministrul Elena Udrea a întreprins ieri de dimineaţă o vizită de lucru pe litoralul românesc. Ea s-a întâlnit cu primarii localităţilor situate de-a lungul litoralului. Scopul vizitei a fost de a discuta punctual cu şefii administraţiilor locale despre proiectele pe care aceştia le-au depus spre finanţare sau pe care le au în derulare în domeniul turismului şi al dezvoltării regionale. Din informaţiile pe care le avem Elena Udrea s-a întâlnit până la această oră cu primarii din Agigea, Efroie şi Techirghiol. Ministrul şi-a propus să ajungă până la Limanu adică sa vorbească şi cu primarii din 23 august, Costineşti Mangalia şi Limanu, însă se pare ca nu-şi va putea duce programul până la capăt pentru că trebuie să se întoarcă în timp util la Bucureşti. Se pare că primarii cu care Elena Udrea nu s-a întâlnit vor discuta cu aceasta săptămâna viitoare când ea este din nou aşteptată pe litoral.

Elena Udrea - vizită fulger pe litoral

Ministrul Elena Udrea a întreprins ieri de dimineaţă o vizită de lucru pe litoralul românesc. Ea s-a întâlnit cu primarii localităţilor situate de-a lungul litoralului. Scopul vizitei a fost de a discuta punctual cu şefii administraţiilor locale despre proiectele pe care aceştia le-au depus spre finanţare sau pe care le au în derulare în domeniul turismului şi al dezvoltării regionale. Din informaţiile pe care le avem Elena Udrea s-a întâlnit până la această oră cu primarii din Agigea, Efroie şi Techirghiol. Ministrul şi-a propus să ajungă până la Limanu adică sa vorbească şi cu primarii din 23 august, Costineşti Mangalia şi Limanu, însă se pare ca nu-şi va putea duce programul până la capăt pentru că trebuie să se întoarcă în timp util la Bucureşti. Se pare că primarii cu care Elena Udrea nu s-a întâlnit vor discuta cu aceasta săptămâna viitoare când ea este din nou aşteptată pe li

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţia planşeului de la Piaţa Unirii va fi discutată în Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă

Mediafax acum 21 minute
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, prefectul Mugur - Mihai Toader a convocat vineri Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în şedinţă ordinară, pentru miercuri, 25 septembrie, la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două puncte.

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vucic anunţă că Serbia vrea sa cumpere un sistem de rachete „mai puternic decât HIMARS”

HotNews acum 43 minute
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat vineri intenţia ţării sale de a achiziţiona un sistem de rachete superior celui american HIMARS, dezvoltând în acelaşi timp lansatoarele de rachete Oganj, de producţie internă, informează agenția sâr

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 6 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 4 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 5 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°