Săptămâna trecută am fost plecat din ţară. Această deplasare era programată de aproape o jumătate de an. Deşi s-au adunat o mulţime de activităţi cu termene scadente în săptămâna trecută sau în această săptămână, nu era posibilă anularea deplasării, aşa că am plecat cu teama că nu voi putea să mă achit la termen de sarcinile asumate. Uitasem că am la dispoziţie un telefon mobil şi că, în zilele noastre, pot să comunic cu cei de acasă oriunde m-aş afla. Aşa se face că mi-am amintit că, în urmă cu 134 de ani, în primele zile ale lunii martie 1876, s-a inventat un aparat care putea transmite la distanţă, dar prin fir electric, vocea umană. Fraza „Domnule Watson, vino până aici, am nevoie de dumneata!“ a făcut prima călătorie pe sârmă şi a fost rostită de inventatorul telefonului, Graham Bell.
Pe drumul cunoaşterii
Alexander Graham Bell s-a născut pe 3 martie 1847 în oraşul Edinburgh din Scoţia. Începe şcoala în oraşul natal, unde rămâne până la 14 ani, după care se mută cu familia la Londra. La 16 ani a abandonat studiile muzicale, pentru care era foarte dotat, şi s-a consacrat foneticii. În felul acesta a continuat preocupările bunicului său, pasionat de tehnica vorbirii şi de găsirea unui alfabet fonetic, şi pe ale tatălui său, profesor de dicţie. Până în 1870, Graham studiază anatomia şi fiziologia glasului uman. În această perioadă, Bell îşi începe, ca medic, cercetările privind realizarea unui mijloc de corectare a vorbirii bolnavilor pe care îi îngrijea. Câţiva ani chiar a predat tehnica vorbirii la University College din Londra. Deoarece doi dintre fraţii săi au murit de tuberculoză, tatăl său hotărăşte să emigreze în Canada. Aici a început prin a preda limbajul semnelor într-o şcoală de surzi. În 1873 a fost numit profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston, iar în 1874 a construit o ureche artificială. În încercarea de
