Agentul a fost oprit în trafic de colegii săi de la Secţia a IV a de Poliţie, după ce a avariat o maşină la intrarea în Iaşi
Agentul şef adjunct Adrian Croitoru (37 de ani) din cadrul Secţiei III, care conducea maşina personală a lovit aseară un autoturism la intrarea în Iaşi, dinspre Tomeşti. Poliţistul, care se afla în timpul liber,şi-a continuat drumul, dar la câteva sute de metri a fost oprit de colegii săi, după ce celalalt şofer implicat în accident a sunat la 112.
Croitoriu a refuzat să sufle în aparatul etilotest, dar pentru că emana halenă alcoolică a fost dus la Spitalul „Sf. Spiridon" din Iaşi. Aici i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa: Adevarul.ro