Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a întors să moară acasă

Publicat in Jurnalul, duminică 28 februarie 2010 ·

Tot personalul medical şi pacienţii unor organizaţii şi instituţii precum Crucea Roşie şi Caritas şi-au unit forţele pentru a asigura banii necesari repatrierii unui român cu o boală incurabilă, a cărui ultimă dorinţă a fost să moară acasă, în România. Povestea românului Alexandru a fost relatată de cotidianul spaniol La Tribuna de Albacete.

Principala sa preocupare, atunci când a ajuns la spitalul din Villarrobledo a fost să ştie dacă putea plăti pentru tuburile de oxigen de care avea nevoie pentru a face un drum de trei zile, cu autobuzul, către România.

Alexandru a ajuns în localitatea spaniolă Villarrobledo în urmă cu trei ani şi jumătate, la fel ca alte zeci de români, pentru a putea lucra şi trimite bani familiei sale rămasă acasă.

Avea 29 de ani şi o boală incurabilă. La spitalul din Villarrobledo, unde era internat, s-a decis să fie repatriat la 12 februarie, însoţit de un medic care s-a oferit voluntar.

Au strâns bani ca să-i îndeplinească ultima dorinţă

Până la drumul spre România era însă nevoie de bani. 2.500 de euro care ar fi asigurat drumul spre casă. Personalul medical s-a mobilizat şi, împreună cu ceilalţi angajaţi ai instituţiei, dar şi pacienţi, cu ajutorul lucrătorilor de la Protecţia Civilă, de la Crucea Roşie şi de la Caritas, au strâns întreaga sumă necesară pentru drum. Companiei aeriene contacte pentru drum i s-a explicat starea pacientului şi i s-a comunicat de cât oxigen este nevoie pentru ca românul să facă drumul cu bine. Din cauza unei neînţelegeri, compania a asigurat mai puţin oxigen decât ar fi fost nevoie, iar voiajul s-a dovedit o mare încercare, atât pentru Alexandru, cât şi pentru doctorul care se oferise să-l însoţească.

Bolnavul a fost conştient de problema cu oxigenul care a apărut în avion, dar nu şi-a pierdut speranţa că va ajunge acasă. Medicul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 32 minute
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum 55 minute
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 33 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°