Bărbatul a ajuns după gratii în 2007, când a fost condamnat pentru tentativă la tâlhărie. Dumitru Mondoc a decis să înveţe alfabetul pentru a putea citi singur scrisorile pe care soţia sa i le trimitea în penitenciar.

Stă cuminte în bancă şi ascultă tot de îi spune profesorul. Puţin stângaci şi emoţionat, aşterne pe hârtie primele cuvinte din viaţă sa. Este povestea unui deţinut de la Penitenciarul de maximă siguranţă Codlea, care a demonstrat că niciodată nu este prea târziu să te apuci de şcoală.

Dumitru Mondoc are 45 de ani şi este în clasa a doua. A decis să înveţe să scrie pentru că nu putea citi singur scrisorile pe care soţia sa i le trimitea în penitenciar.

Bărbatul, de loc din satul Doboşeni, judeţul Covasna, a ajuns după gratii în 2007, când a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă la tâlhărie.

„Eram beat şi am intrat peste un consătean în casă. Ne-am luat la bătaie şi asta a fost tot. Acum regret, pentru că acasă mă aşteaptă soţia şi cei şase copii", spune Dumitru Mondoc.

A preferat munca în locul cursurilor

Până să ajungă la Codlea, Dumitru Mondoc nu ştia decât să numere banii. Ar fi vrut să meargă la şcoală, dar fiind prea sărac, a trebuit să munceacă de mic ca să aibă o pâine pe masă.

„Când aveam 7 ani mi-au murit părinţii şi am fost crescut de o bunică. Acasă nu am avut posibilitatea să învăţ. M-am însurat la 16 ani şi am şase copii, trei fete şi trei băieţi. Cel mai mare are 24 de ani, iar cel mai mic are doar 2 ani.

A trebuit să muncesc să-i întreţin şi am lucrat ca zilier. Faptul că nu ştiam să scriu şi să citesc nu a fost un necaz mare pentru mine", povesteşte Dumitru Mondoc.

Îşi poate scrie singur numele

Când a ajuns la puşcărie, deţinutul a decis că trebuie să meargă la şcoală. Cea mai mare motivaţie au fost scrisorile soţiei, pe care mereu i le citea un coleg de celulă.