Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triunghi conjugal

Publicat in Jurnalul, duminică 28 februarie 2010 ·

La 20 martie, la Centrul Cultural pentru Unesco "Nicolae Bălcescu" va avea loc premiera oficială a piesei "Sylvia", un text în premieră pentru România. "Sylvia", piesa lui A. R. Gurney, a fost jucată pentru prima dată în 1995 la Manhattan Theatre Club, off-Broadway.

Personajul Sylvia era interpretat de Sarah Jessica Parker, prezentă în peste 150 de reprezentaţii, iar după câteva luni spectacolul a ajuns chiar pe Broadway, la John Houseman Theatre. Numărul de re­prezentaţii este unul uriaş pentru ceea ce se în­tâmplă de obicei pe cunoscuta scenă newyorkeză. "Sylvia" se joa­că şi la acest moment în SUA şi, practic, în cei 15 ani de la premiera absolută nu a lipsit de pe scenele ame­ricane. Spectacolul de la Centrul Cultu­ral pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu" regizat de cunoscutul ac­tor Alexandru Jitea reprezintă o premieră în Ro­mânia a acestui text. Pentru că la 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, conducerea centrului a decis să ofere o avanpremieră a piesei ce prezintă un ine­dit triunghi conjugal pentru mai multe cupluri cu experienţa anilor petrecuţi umăr lângă umăr.

Sylvia ar face orice pentru Greg. Îl însoţeşte permanent, îl iubeşte necondiţionat. Greg ar face orice pentru Sylvia, chiar să plece mai devreme de la serviciu pentru a petrece mai mult timp cu ea acasă, în parc, la restaurant. Kate, soţia lui Greg, nu e deloc încântată de această legătură. Gelozie?! Sylvia nu se mai poate întoarce la viaţa pe care a avut-o înainte de a-l întâlni pe Greg. Cariera lui Greg e în cădere liberă, în timp ce Kate e în plină ascensiune pe plan profesional. Cei doi soţi ajung, ca mai toate cuplurile americane, la te­rapeut. Dar şi terapeutul are programare la psiholog! Cine va rezolva problemele acestui triunghi conjugal aparte? Pentru că ele se vor rezolva şi vom avea un happy-end. Ar mai fi o întrebare. Cine este Sylvia? Am putea să vă lăsăm

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°