Nu poţi cataloga un rezultat, indiferent dacă pare bun sau rău la cald, dacă nu ai un termen de comparaţie solid.

Făcând oarecum abstracţie de fotbal, acolo unde actele huliganice au devenit deja ceva la ordinea zilei în România şi reacţiile fanilor la adresa favoriţilor îmbracă forme tot mai violente, situaţia nu este prea roză nici în alte ramuri sportive.

O vorbă spune că un campion adevărat trebuie să ştie să mai şi piardă. Din păcate, noi nu ştim să apreciem îndeajuns nici măcar marile victorii. Cu doar o săptămână în urmă, Oltchim învingea la Râmnicu Vâlcea campioana Europei en-titre, formaţia daneză Viborg. Un succes istoric pe care câţiva dintre suporterii „galacticelor" l-au considerat totuşi un lucru aparent normal, ca şi cum ar fi fost ziua lor, iar jucătoarele nişte invitate obligate să vină cu un cadou la petrecere.

La final, antrenorul Radu Voina dezvăluia stupefiat în faţa camerelor că a fost apostrofat de nişte "suporteri" pentru că elevele sale nu au reuşit să menţină avansul de patru goluri şi s-au impus la limită în ultimele secunde ale meciului.

Explicaţiile acestor acuzaţii stupide provin în primul rând din lipsa de cunoştinţe solide de handbal. Spus altfel, românii nu au o cultură a sportului. Nu poţi cataloga un rezultat, indiferent dacă pare bun sau rău la cald, dacă nu ai un termen de comparaţie solid. Viborg are în vitrina clubului două trofee ale Ligii Campionilor, are de departe cel mai mare buget din lume la nivelul echipelor feminine, iar handbalul este o religie în orăşelul danez de 90.000 de locuitori. Să învingi o astfel de echipă, fie şi la un singur gol, necesită un efort considerabil şi handbalistele de la Oltchim merită lăudate pentru victoria din Sala Traian, fără să le mai criticăm pentru momentele de uşoară rătăcire din joc.

Publicul român vrea goluri pe bandă rulantă, aeriene, pase pe la spat